Poze de la niște ruine

Leave a comment

“Răspunsurile sunt acolo, trebuie doar să știi unde să le cauți.”

După ce am plecat de la Chiajna, aproape că ne-am sucit gâturile după o fostă fabrică a CFR. Fabrică, depou, magazie, nu am reușit să aflu exact ce era acel loc. Atașez o hartă, poate îmi zice cineva ceva. Punctul cu roșu e mănăstirea.

 

 

Pe drum, discuții.
Dragoș către Daria: ” N-ai vrut niciodată să te faci astronaut când erai mică, D. ?”
“Cred că am sărit faza aia.”

Lângă mine, Alex. Pardon, Reptilianul. Tot înfloream povești despre cum a murit Domnița Chiajna, cum a ajuns locul ăla blestemat și de ce se încăpățânează preoții să construiască o biserică noua lângă cea care a devenit legendă.

“Vor să ridice blestemul. Se spune că sub pământul pe care stă mănăstirea se odihnesc sufletele chinuite ale celor care s-au sinucis aici.”
“Chiar crezi asta?”
“Tu ce crezi?”
“Cred că voi sugera să dormim toți cu lumina aprinsă în noaptea asta.”

Lăsând la o parte chestiile horror, până la o viitoare explorare adevărată, ta daaaaa!! Poze “de la niște” ruine :)

 

Legendele Mănăstirii Chiajna (update)

1 Comment

“O să ne mănânce zombii pe-acolo.”
“Nu, că nu sunt zombii.”
“Ies noaptea din morminte!”
“Ooooo da! Dragoș, să pui melodia aia cu Thriller atunci!”

Ochii adânc înfipți în monitor, toată atenția pe fraze, urmează update la Legendele Mănăstirii Chiajna.

2nd D zicea să parcăm fix în fața mănăstirii, dar ne-a oprit gardul de plasă din jurul monumentului.
“Au închis-o?”
Pe o coală A4 scria Nu lăsați poarta deschisă.
Am intrat și un bărbat se îndrepta dinspre mânăstire spre ieșire. Ne-a salutat spunând “Doamne Ajută!”
Hm…

Am făcut câteva poze la monument din exterior și am văzut că undeva lângă el se ridica o casă.
“Ce, mă, își face preotul vilă?”
Ne-am apropiat mai mult.
Era o biserică din lemn. Fix lângă Mănăstirea Chiajna.
Hm…

Intrăm să facem poze în interior. Fiori și sentimente pline de adrenalină și mister și curiozitate și … ciori.
Un nene, probabil asistentul preotului dacă îl pot numi așa, începe să bată toaca.
Ei, probabil asta le-a enervat pe ciorile care credeau că stăpânesc ruinele monumentului și au început să scoată sunete mai mult sau mai puțin ciudate.
Era că-n filme secvența.
Mai avea să apară Dracula.

N-a apărut el, ci preotul a venit la noi. Liniștit, așa.
“Faceti poze la monument?”
“Da, s-a schimbat puțin de când n-am mai fost aici”
“ …da …€” (un da fără prea mult chef de vorbă)
“și se va renova în viitor?”
“Da, sigur, cu ajutorul Bunului Dumnezeu o să-l renovăm”
Și pleacă grăbit, parcă nu ar fi vrut să stea de vorbă cu noi.

Reptilianul ne tot povestea întâmplări stranii și deși aveam un sentiment de neliniște din cauza legendelor Mănăstirii Chiajna, cu toții am căzut de acord că nu mai avea farmecul de anul trecut.

Și nici renovarea n-o să vină prea curând.

“€œNoi tot timpul trebuie să începem prin a ne încurca.”

Știam (culmea!) de locație cu câteva zile înainte să plecăm.
După researchul din dimineața dinaintea plecării, am dat peste trei mituri ale închisorii Doftana.

Deși se spune că nimeni n-a evadat de acolo niciodată, am găsit un articol în care se vorbește despre doi bărbați care au fugit dintr-o dubă la plecarea din închisoare, unul fiind prins la lacul de lângムcimitirul Bellu, celăƒlalt făcându-se haiduc.

Se mai spune că însuși Regele Carol I pe la 1900 a vrut să-și construiască o casă de vacanță acolo, doar că într-o zi s-a întâlnit cu o fată care fusese violată de niște săteni și s-a hotărât să facă o închisoare acolo pentru a-I pedepsi pe nemernici.

Pe un alt site am găsit o pistă falsă cum că penitenciarul Doftana ar fi bântuit sau posedat. No comment.
Noi n-am gasit nimic.

Penitenciarul Doftana a funcționat între anii 1897 – 1940. În urma cutremurului din 1940 a fost foarte grav avariată și imediat închisă timp de 10 ani. În 1950 devine monument istoric, numindu-se oficial Muzeul penitenciar Doftana. În câțiva ani, fondurile se termină și muzeul este lăsat în paragină. Printre alții, la Doftana au fost închiși Nicolae Ceaușescu sau Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Noi am intrat fără probleme, direct prin zăbrelele din poartă. Nu, nu pot să mă abțin să spun PE RISCUL NOSTRU.
€œCine vrea să viziteze oficial fosta închisoare, trebuie sムobțină semnătură de la primărie și să dea o declarație pe propria răspundere, deoarece riscul prăbușirii acoperișului este foarte mare.”
Bun, am lămurit asta, să trecem mai departe.
Foarte frumos înăuntru, doar că din cauza dărâmăturilor nu am reușit să vedem fiecare colțișor.

Vă prezentăm experiența Doftana.

Foto: Daria Raducanu

În 2012, DDC revine!

Leave a comment

Acum ceva timp, anunțam pe blog că aventurile biroului de investigații DDC au pierit undeva în munții Buzăului.

După toate emoțiile și tăvălelile pe jos de râs, am descoperit o mică parte din noi aici:

-       Neregulile Mănăstirii Chiajna 

-       Cimitirele din Buzău 

-       Ciudățeniile din Bozioru și Nucu,tot în Buzău 

-       Ruinele cupolei Gherassy 

-       Cătunul Pițigăia

-       Măgura Buzăului

-       Cetatea medievală din Giurgiu și Schitul lui Bellu

-       Iubirea din Radovanu, Craiova

Stimabili cititori și cititoare,

Case re-opened!

 DDC.

Caută pe Google

4 Comments

 

Mă întreb și eu, după postul lui Augustin, oare cum se gândește cineva să caute așa ceva?
MoodOptimizer răspunde :)

ești fake ca – scrii asta și apoi aștepți exemple, doar de aia ai motor de căutare.

ciumă buzău nucu – mă interesează subiectul; te aștept cu detalii.

Cum dezgheț puiul – chiar mă întrebăm cum m-ai găsit, am dat repede search pe Google și așa am descoperit că era vorba de puiul din Ep. 4. De obicei, eu îl bag sub apă fierbinte.

Mă doare mâna din umăr zvâcnește carnea- nu știu ce sfat să-ți dau, cred că ar trebui să te duci la doctor. Ah, btw, dacă te doare mâna, de ce tot tastezi?

Da vreau să mă despart de tine – ori ai greșit căsuța, ori cauți un motiv, ori ești curios care sunt reacțiile imediat următoare. Sunt aici dacă vrei să vorbești cu cineva.

Dispăruți după filmare chiajna- liniștește-te, ăia doi sau trei studenți câți erau, s-au amuzat pe seama incidentelor de la chiajna. N-a dispărut nimeni.

Am visat că mă urmărea un iepure negru- iepurele ăla negru simbolizează jumătatea ta. Ar trebui în viața reală să iei frâiele în mâini și să-I faci o operație estetică soției / soțului.

Cine a inventat numerele – cum am mai zis, Dumnezeu a fost student la Mate- Info.

Minte-mă că mă iubești și o să te mint și eu că sunt fericită- nu mai bine toată lumea ar minți pe toată lumea despre orice? Ideal :)

Creaturi care se uită le geam- asta e preferata mea!! Te rog trimite-mi un email, un mesaj, orice!! Le-ai văzut? Cum arătau? Erau verzi? Erau mici? Aveau păr? Ți-au vorbit? Hai că-s curioasă!

DDC Bureau of Investigation

3 Comments

“… relaxează-te total. O să număr până la 5. Când termin, o să intrii într-un somn adânc. 1, 2, 3… 4, 5″

“D.?”

D. se schimbase la faţă. Era ca de ceară. La puţin timp, a început să se încrunte. Din ce în ce mai tare. Scâncea. M-am speriat şi am trezit-o. Ne-am certat mult timp după, nu m-a crezut niciodată că pentru câteva minute a fost în transă. Zicea că doar a închis ochii şi atât.

 “So you believe in this kind of things?”

                     “Let’s just say I want to believe.”

De când am devenit exploratori, odată cu întâmplările de la Mănăstirea Chiajna şi Moara lui Assan, am descoperit o plăcere aproape diabolică în a face asta.

Să ne prezentăm, zic :)

Head of Investigation Department: Dragoş Virbanescu

Photographer: Daria Răducanu

Storryteller: Cristina Vasilescu

Sunteţi pregătiţi pentru următorul caz?

Săpoca, here we come!

Moara lui Assan

1 Comment


        Alte ruine, aceleasi intrebari… 

După întâmplările ciudate de la Chiajna, am plecat spre Grădina Verona să mâncăm. Între două limonade şi 3 porţii de piept de pui, coaste de porc şi peste învelit în ceva (D. ştie mai multe), am căutat pe google alte locuri unde puteam găsi un pic mai multă adrenalină. Aşa am găsit Moara lui Assan, monument de arhitectură industrială a secolului 19.

Construită în anul 1853, Moara lui Assan face parte din patrimoniul industrial şi a fost prima moară cu aburi ridicată în România de către negustorii George Assan şi Ioan Martinovici. O dată cu intrarea ei în funcţiune, morile de apă au început să dispară.

În 1894 a fost înfiinţată o nouă secţie de lacuri şi culori, iar în anul 1903 s-a construit un nou siloz de grâne, care a fost, la acea dată, cea mai înaltă clădire din Bucureşti (41 metri). După 1903, moara Assan a fost dotată cu energie electrică, având uzină proprie, iar în iunie 1930, a fost transformată în Societate Anonimă pe Acţiuni, sub denumirea “Fabricele Assan”, care cuprindeau patru industrii diferite: măcinarea cerealelor, lacuri şi culori, uleiuri vegetale, săpunuri şi chit. În august 1943, s-au introdus gazele naturale, iar în 1946 fabrica avea 400 de angajaţi şi era dotată cu cele mai noi utilaje şi tehologii. Naţionalizate în 1948, Fabricile Assan au fost împărţite în două – Fabrica de morărit şi panificaţie “Grâul” şi Fabrica de ulei S.C. Solaris S.A., care, după 1989, şi-au dat sfârşitul şi au lăsat situl înscris pe “Lista monumentelor istorice din România” cu amândouă picioarele în groapă.

Am găsit repede locaţia ( Str. SIlozului Nr. 25, sector 2, zona Obor- Lizeanu), mai ales că spaţiul este enorm de mare şi dacă te iei după miros, nu ai cum să-l ratezi. Am aflat că în 2006 s-a încercat tentativa de a demola ansamblul, dar nu s-a finalizat din cauza lipsei autorizaţiei, în 2007 a devenit loc de depozitare a gunoaielor, iar în mai 2008 clădirea principală a fost incendiată.

 

Ce rămâne după toate astea? 

Un loc părăsit ce ocupă o suprafaţa de 4,7 hectare devenit de curând locul de joacă al oamenilor străzii, al tinerilor care-şi găsesc adăpost aici pentru a-şi injecta droguri sau pentru rromii care locuiesc în apropiere şi se îndeletnicesc cu colectarea de fier vechi. Gurile de canal, porţile, ţevile, grilajele de la geamuri, structura de rezistentă, etc. Va întrebaţi ce face poliţia? Secţia 7 care se ocupă de zona unde este amplasată Moara lui Assan spune că nu există nici o ilegalitate pentru că a€œniciun proprietar n-a depus vreo reclamaţie în acest sens”.

Ne-am satisfăcut curiozitatea de exploratori urcând munţii de siloz, admirând desenele cu grafitii şi ocolind cioburile, bucăţile de sticlă sau seringile de pe jos. Am tot încercat să intrăm mai adânc în interiorul clădirii. N-am prea avut success din cauza construcţiei foarte şubrede, ne uitam în jos şi vedeam că nu stăm prea bine, mai ales că oricând se puteau desprinde bucăţi de oriunde din jurul nostru.

Şi totuşi, o parte din vechea clădire, parcă un castel cu turnuleţe din cărămidă roşie, sfidează timpul redând frumuseţea de altă dată a Morii lui Assan.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Photo Credits: Daria Raducanu

Legendele Manastirii Chiajna

5 Comments

                                                        

                                                           

                               Ruine

                         


V-am promis pe Facebook că o să revin cu detalii despre Mănăstirea Chiajna. Pentru început avem aşa: o epidemie de ciuma, un triplu asasinat şi o grămadă de legende. Primul lucru ciudat este că Mănăstirea Chiajna este înscrisă în Lista monumentelor istorice 2004 din Municipiul Bucureşti. De ce zic ciudat? Să vă povestesc.

Aflată aproape de calea ferată Bucureşti-Craiova, la marginea cartierului Giuleşti-Sârbi, lângă o groapă de gunoi şi în imediata vecinătate a două cimitire, construcţia Mănăstirii de 43 metri lungime şi 18 înălţime, cu ziduri groase de 2 metri, a început în timpul domniei lui Alexandru Ipsilanti (1780) şi a fost finalizată în timpul domnului fanariot Nicolae Mavrogheni (1790). Urma să fie unul dintre cele mai importante lăcaşuri de cult româneşti ale vremii, dar ceva parcă a stat împotrivă.

Ne-am rătăcit puţin pe drumul înspre mânăstire; maşina o lăsasem undeva în apropiere de unul dintre cele două cimitire care împrejmuiesc câmpul cu gunoaie pe care se află construcţia, aşa că am pornit într-acolo pe jos. Eram în mijlocul unui peisaj îngrozitor; PET-uri, bocanci aruncaţi, tone de deşeuri printre care se strecurau vreo 2-3 oi, o vacă şi câţiva căţei. O doamnă ne-a văzut puţin derutaţi şi ne-a arătat drumul către mânăstire, o potecă înfundată, spunându-ne că nu aude acum cântările bisericeşti, dar sigur slujba este în plină desfăşurare. “Slujbă într-o mânăstire care nu a fost sfinţită niciodată?”, ne-am uitat unul la celălalt, îmbrăţişaţi de confuzie. Apoi, a stat în spatele nostru până am ajuns la zidurile groase din care mai cad cărămizi la trecerea trenului din apropiere. Când am ajuns acolo, erau într-adevăr 2 preoţi, unul chiar spovedind pe cineva în interiorul ruinelor mănăstirii, printre picturile şi inscripţiile ciudate de pe pereţi.


        Legenda şi oamenii locului spun că mănăstirea ar fi blestemată


Era funcţională în 1792, dar a fost părăsită în timpul epidemiei de ciumă din vremea lui Mihai Şuţu (1793). Una dintre legende spune că însuşi mitropolitul Ţării Româneşti, Cozma, a murit din cauza ciumei chiar în interiorul bisericii. Preoţii nu au slujit niciodată aici fiindcă atacurile turcilor au ingenucheat-o înainte de a fi sfinţită, crezând că distrug o cetate. Clopotul l-ar fi aruncat în Dâmboviţa, iar arhiva şi scriptele ar fi fost arse în totalitate.  Construcţia, deşi fragilă, a rămas rezistat trecerii timpului şi abia la cutremurul din 1977 şi-a pierdut cupola.

Se spun poveşti înspăimântătoare despre mănăstirea Chiajna, cum în nopţile cu lună plină se aude vechiul clopot sau cum pe zidul din dreapta, dinspre intrare, apare un chip enigmatic de o frumuseţe stranie, ce seamănă cu o domniţă sau cu un înger. Se vorbeşte rar despre crimele care au avut loc în interiorul mănăstirii, una înainte de 1990 şi alta după, pe care chiar şi criminaliştii din Poliţie spun că au la bază “Blestemul Mănăstirii Chiajna”.

Prima crimă a avut loc în primăvara anului 1967 unde, la câţiva paşi de ruinele bisericii, a fost găsit corpul unui tânăr îmbrăcat într-un costum de stofă bleumarin, postăvior de uniformă şcolară.  „In buzunarele hainelor s-a găsit un bilet de tren, clasă a ÎI-a, emis de staţia CFR Titu. După autopsie s-a constantat că moartea a fost violentă, băiatul de 16-17 ani fiind lovit cu capul de un corp dur, probabil de nişte pereţi”, îşi aminteşte comisarul criminalist Traian Tandin, cel care a participat la investigarea cazului. Acesta mai spune că victima a fost identificată rapid ca fiind Chiriţa Dumitru, fiul unui muncitor, orfan de mamă, din Dâmboviţa. Din investigaţiile poliţiştilor, băiatul obişnuia să fure atât de la vecini, cât şi de la şcoală, până a fost exmatriculat şi s-a decis să vină la Bucureşti. Totodată, asupra lui s-au mai găsit, spune comisarul Tandin, şi două bilete de peron, ceea ce sugera că cineva l-a aşteptat în Gara de Nord. Întâmplarea a făcut că la scurt timp criminalul, Ion Stanculet, să se folosească de buletinul victimei cu scopul de a se angaja, pentru că nu avea un act de identitate.

A două crimă răsunătoare care a zguduit zona este triplul asasinat din 2006, petrecut în apropiere,atunci când un elevetian, pe numele lui Jean Pierre Francois Sgueglia şi-a omorât fosta iubită, pe mama şi pe fostul soţ al acesteia, din gelozie. „Si-a cumpărat un pistol marca Glock 19 din Geneva, iar ulterior a împrumutat un BMW de la un prieten şi s-a întors în Bucureşti, cu gândul să o ucidă pe soţia sa. Mai mult, şi-a cumpărat o hartă, ca să găsească locuinţa din apropierea mănăstirii”, ne-a declarat comsiarul şef Christian Ciocan.

Doi studenţi la Politehnică, Ionuţ Bidescu şi Marian Tudose, au fost daţi dispăruţi în decembrie 1995 după ce s-au dus să filmeze ruinele mănăstirii. În cele din urmă s-a constatat că filmuleţul Bucureşti,13 (cele 3 linkuri le aveţi aici: prima parte, a 2a parte şi a 3a parte) nu a fost decât un proiect de facultate al unor studenţi la regie, dar a avut un succes teribil pe internet, fiind inspirat de “The Blair Witch Project”.

          O legendă urbană? Un loc blestemat sau nu?

Până acum, nimeni n-a făcut nimic, iar construcţia a rămas în paragină. Unii arhitecţi sunt de părere că mănăstirea poate fi restaurată, pentru că o biserică ridicată din temelii ar costa mult mai mult. Poate apoi s-o şi sfinţească …

“Va rugăm să ajutaţi Mănăstirea Chiajna Giuleşti; Cod fiscal 24817347. Cont RO096RNCB0090106520680001 BCR LIPSCANI” – Staret Ieromonah Atanasie Bădulescu- 0720.957.395

Photo Credits: Daria Raducanu

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 41 other followers

%d bloggers like this: